Linkuri accesibilitate

Lecții italiene pentru agricultorii moldoveni: „Fără încredere, nu poate fi construită o cooperare solidă între producători”


Alessandro Dalpiaz, șeful Asociației producătorilor italieni de mere.
Alessandro Dalpiaz, șeful Asociației producătorilor italieni de mere.

Pentru a cuceri piața UE, agricultorii moldoveni trebuie să se unească și să asigure o calitate înaltă a produselor, spune șeful Asociației producătorilor italieni de mere, Alessandro Dalpiaz. Potrivit lui, în Italia cooperativele agricole s-au format, în primul rând, datorită încrederii reciproce.

Liderii celor mai importante asociații de producători de fructe din Uniunea Europeană, membre ale Organizației mondiale a producătorilor de mere și pere (WAPA) și ai Asociației europene a produselor proaspete (Freshfel Europe), au vizitat, în perioada 24-26 octombrie, R. Moldova.

Președinte al Asociației producătorilor de mere din Italia, reprezentant al agricultorilor din regiunea Trentino și fost președinte al WAPA, Alessandro Dalpiaz, a povestit, într-o discuție cu Europa Liberă, că, în timpul acestei vizite, a avut ocazia să afle cum sunt crescute fructele și legumele moldovenești și să cunoască sectorul vinicol din R. Moldova.

„Din ceea ce am văzut, percepția mea este că nivelul de profesionalism este deja foarte ridicat. Am văzut un potențial mare pentru evoluția acestor sectoare în R. Moldova”, a spus Dalpiaz.

În opinia lui, pentru ca să exporte mai multe fructe pe piața europeană, agricultorii moldoveni ar trebuie să facă procesul de producere mai eficient, cu ajutorul unui sistem de cooperare bine structurat.

„Creșterea merelor are o istorie de peste două secole în Italia și cooperarea este punctul principal. Este vorba de o cooperare reală, bine stabilită, transparentă, concentrată pe priorități și pe căutarea pârghiilor pentru a progresa în numele fiecărui producător”, a explicat Dalpiaz.

Potrivit lui, la fel de importantă este calitatea produselor. În primul rând, este vorba de gustul fructelor. „În al doilea rând, este vorba de siguranța alimentară, care poate fi asigurată prin acțiuni corecte și buna funcționare a fiecărui producător, a fiecărei companii. Pentru a fi protagonist pe arena europeană și internațională, necesită asumarea unui angajament mare în acest sens”, a precizat șeful asociației italiene.

„Producerea într-un sistem de cooperare și asigurarea calității produselor sunt doi piloni strategici. Toate complicațiile cu care trebuie să ne confruntăm în fiecare zi sunt consecințe ale acestor doi factori. Deci, este nevoie de o bază solidă și atunci producătorii vor avea un mediu minunat, posibilitatea de a evolua pe drumul corect în numele, repet, al fiecărui producător”, a concluzionat Alessandro Dalpiaz.

Revoluție în agricultură, după model italian

Anterior, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat, într-un interviu oferit Europei Libere, că dezvoltarea agriculturii în R. Moldova ar trebui să urmeze modelul Italiei, unde s-a pus accent pe asocierea agricultorilor în cooperative. Potrivit ministrului, fermierii care își vor uni forțele vor face față mai ușor concurenței și își vor reduce cheltuielile. În replică la aceste declarații, unii producători s-au plâns că nu au condițiile necesare, iar alții au spus că asocierea în cooperative le amintește de colhozuri.

Reprezentantul producătorilor italieni spune că în spatele istoriei cooperativelor italiene și a celor din țările est-europene, cum ar fi R. Moldova, sunt căi diferite.

Este ca și cum ai crea, modifica sau adapta mentalitatea persoanelor implicate în proces

„Cred că producătorii ar trebui să viziteze țări precum Italia sau alte țări în care sistemul de cooperare este bine pus la punct. Astfel, ei ar putea înțelege mai bine care au fost motivele care au stat la baza procesului de asociere cu ani și ani în urmă, care au fost momentele critice și modul în care fermierii au reușit să le depășească. Este ca și cum ai crea, modifica sau adapta mentalitatea persoanelor implicate în proces. Luați în considerare că baza pe care a fost stabilit sistemul de cooperare de noi este încrederea reciprocă. Fără încredere, nu poate fi construită o cooperare solidă între producători”, a explicat președintele Asociației producătorilor italieni de mere.

Alessandro Dalpiaz se arată convins că pe piața europeană există loc și pentru producătorii din R. Moldova, chiar dacă Polonia și Italia livrează deja cantități foarte mari de mere: „Dacă nivelul calității este ridicat, nu vedem nicio problemă ca noi producători să vină pe piața UE. Important este să fie serioși, să aibă răbdare, dar atenția trebuie concentrată pe calitate și asta se poate întâmpla printr-un nivel bun de cooperare, în primul rând”.

Agricultorul italian și-a manifestat disponibilitatea de a primi oricând în vizită producători de fructe moldoveni, care sunt interesați de modul în care se dezvoltă acest sector în Italia.

La invitația Asociației producătorilor și exportatorilor de fructe „Moldova Fruct”, reprezentanți ai sectorului horticol din Belgia, Italia, Franța, Germania și Polonia au vizitat producători și rețele de magazine, pentru a afla cum se face agricultură în R. Moldova și pentru a le oferi sfaturi cum să ajungă mai ușor pe piața Uniunii Europene și cum să se alinieze standardelor comunitare.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG