Linkuri accesibilitate

Explainer: Ce sunt dronele kamikaze folosite de Iran pentru a ataca Israelul


Drone iraniene Shahed-136 pregătite de lansare.
Drone iraniene Shahed-136 pregătite de lansare.

Printre sutele de drone, rachete de croazieră și balistice folosite de Iran pentru a ataca Israelul în noaptea de 13-14 aprilie s-au numărat, potrivit presei oficiale de la Teheran, și drone „sinucigașe” de fabricație iraniană, Shahed-136 și Shahed-131. Ce se știe despre ele și cât de eficiente sunt?

Primul lucru pe care îl spun experții despre dronele Shahed-131/136 este că sunt ieftine și rudimentare. Dar aceasta nu le face ineficiente. Zboară la altitudine joasă și sunt manevrate pentru a se prăbuși peste ținta aleasă.

„Sunt capabile să provoace daune”, spune expertul american, Samuel Bendett, de la Centrul pentru Analize Navale din Virginia. Iar dacă sunt lansate în număr mare, pot avea un efect devastator, adaugă un alt expert militar american, John Krzyzaniak, cercetător la organizația Wisconsin Project on Nuclear Arms Control.

Rusia a folosit drone Shahed pentru a ataca Ucraina, cum ar fi acest atac la Kiev, în noiembrie 2023
Rusia a folosit drone Shahed pentru a ataca Ucraina, cum ar fi acest atac la Kiev, în noiembrie 2023

Care este raza de acțiune a dronelor kamikaze

Raza de acțiune estimată a Shahed-136 variază, dar Iranul spune că drona este capabilă să ajungă la 2.500 de kilometri depărtare. Acest lucru face ca Israelul situat la aproximativ 1.000 de kilometri de Iran să fie o țintă de atins.

Armata israeliană spune că, în atacul din 13-14 aprilie, Iranul a lansat spre Israel aproximativ 170 de drone, toate fiind interceptate.

Shahed-131 este o dronă puțin mai mică și mai veche, estimându-se că are o rază de acțiune de 900 de kilometri.

Lansată în 2021, Shahed-136 poate zbura cu o viteză maximă de doar aproximativ 185 de kilometri pe oră, ceea ce o face ușor de interceptat. Are o capacitate limitată de transport, putând duce aproximativ 50 de kilograme de explozibil.

Iranul are și altfel de drone?

Iranul a devenit un producător activ de drone în ultimii ani. Produce drone de luptă mai avansate, inclusiv Mohajer-6, precum și Shahed-129 și Shahed-191.

Jeremy Binnie, specialist în probleme de apărare în Orientului Mijlociu la compania globală de informații Janes, spune că Shahed-129 este o dronă de „supraveghere și atac” care poate petrece în zbor un timp îndelungat.

Drona Mohajer-6 este capabilă să efectueze atât misiuni de recunoaștere, cât și lovituri aeriene pe o rază de 200 de kilometri. Este o dronă stealth, fiind folosită la penetrarea unui spațiu aerian bine apărat, spune Binnie.

În 2022, Iranul a deschis în Tadjikistan o fabrică unde este construită drona de atac și recunoaștere iraniană, Ababil-2. Este prima asemenea fabrică iraniană în străinătate.

Cine mai folosește drone iraniene?

Iranul își trimite cu tot mai multă îndrăzneală dronele dincolo de propriile granițe. Experții spun că le folosește în misiuni de recunoaștere, sabotaj și atac în regiune.

A furnizat drone unor organizații proxy din Orientul Mijlociu, inclusiv unor grupări militante din Irak, Siria și Yemen. Rebelii Huthi din Yemen, susținuți de Iran, spun că au lansat și ei drone asupra Israelului în ultimele luni. Între timp, milițiile pro-iraniene din Irak și Siria au lansat atacuri cu dronă asupra forțelor americane. Analiștii spun că, datorită dronelor iraniene, aceste grupări au devenit mai imprevizibile.

Iranul a fost acuzat că a furnizat Rusiei mii de drone Shahed-129 și Shahed-191 folosite în campania aeriană a Moscovei în Ucraina. Teheranul și Moscova neagă acuzațiile.

Oficiali americani au acuzat în repetate rânduri Teheranul că furnizează Rusiei drone kamikaze Shahed-136 cu care este distrusă infrastructura civilă din Ucraina. Există dovezi că drone iraniene redenumite de Rusia în Gheran-2 au fost folosite pe câmpul de luptă.

Iranul a mai fost acuzat că a vândut drone de luptă armatei din Sudan, care este implicată într-un sângeros război civil.

XS
SM
MD
LG