Linkuri accesibilitate

Expert: Securitatea R. Moldova depinde mult de situația din stânga Nistrului | Încă o victorie pentru atletul moldovean Andrian Mardare


Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Reporterii Ziarului de Gardă informează că Autoritatea Națională de Integritate a dispus inițierea controlului averii și a intereselor personale al judecătoarei din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Stella Bleșceaga, care candidează la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. ​Jurnaliștii precizează că controlul a fost inițiat pe 18 iulie, în urma înregistrării unei sesizări, în luna iunie, în privința magistratei. În declarația de avere și interese personale depusă pentru anul 2022, Bleșceaga a indicat două apartamente, unul de 73 de metri pătrați, dobândit în 2015, iar altul – de circa 46 de metri pătrați, dobândit în 2007.
  • Portalul Agora.md scrie că candidații pentru funcțiile de primari și cei care se vor în listele electorale pentru funcții de consilieri pot depune dosarele începând cu 6 septembrie, dar nu mai târziu de 6 octombrie. Dosarele vor fi examinate în decurs de 7 zile de la depunere iar listele finale cu toate modificările aplicate vor fi gata la 26 octombrie, a comunicat într-un interviu acordat jurnaliștilor, președinta Comisiei Electorale Centrale, Agelica Caraman. Potrivit ei, la 5 noiembrie, persoanele cu drept de vot vor ieși să aleagă primari în 898 de localități. La aceeași dată se va decide componența a 896 de consilii locale, 32 de consilii raionale și două consilii municipale - la Chișinău și Bălți.
  • Radio Chișinău publică un interviu că directorului Promo-LEX, Ion Manole, în opinia căruia cazurile lui Oleg Horjan, ucis recent în regiunea transnistreană, anterior închis 4,5 ani, sau al lui Victor Pleșcanov, condamnat la 3 ani de închisoare de regimul de la Tiraspol pentru că a criticat războiul rus în Ucraina, arată frica regimului de oamenii liberi, care au o altă opinie, care au o gândire critică. „Securitatea R. Moldova per ansamblu depinde foarte mult de situația din stânga Nistrului. Nu vom avea niciodată liniște, dezvoltare în dreapta Nistrului dacă populația, teritoriul din stânga Nistrului nu va fi liberă. Iată de ce trebuie să avem poziție, să facem presiuni pe autorități să-și facă treaba, așa cum scrie legea și Constituția”, a mai punctat Ion Manole.
  • Portalul TV8.md îl citează pe ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, care susține că reforma patentei dă roade. Potrivit lui, în trei săptămâni de la intrarea în vigoare a noii reforme fiscale, circa 1.100 de foști patentari au tranzitat la noul regim fiscal de activitate independentă. Reporterii notează în articol că pe de altă parte, o bună parte de comercianți sunt indignați că de la 1 iulie sunt obligați să aibă aparat de casă, motivând că nu au condițiile necesare pentru asta.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook-ul moldovean, una dintre cele mai populare postări este a portalului unica.md, care a scris că atlelul Andrian Mardare a câștigat turneul Europe Silver Meeting de la Madrid. Reporterii notează că sportivul a avut patru aruncări peste 80 de metri, cea mai bună fiind 81,49. El i-a întrecut pe ungurul Norbert Rivasz-Toth (78.39) și germanul Maurice Voigt (77.21). Tot în această lună, Andrian Mardare s-a impus și la turneul Meeting d’Athletisme de la Marsilia.
  • Pe Instagram, a trezit interes sporit postarea jurnaliștilor de la moldova.org, despre bombardamentele din Odesa și avarierea celei mai mari biserici ortodoxe din oraș.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG