Linkuri accesibilitate

C Pam ZHANG. Cât aur ascund aceste coline


C Pam Zhang
C Pam Zhang

„Chestia e că dintotdeauna în aceste dealuri a fost aur. Trebuie doar să crezi”, cuvintele tatălui (mort încă din prima frază a narațiunii), aproape aceleași cu cele din titlul romanului de debut al scriitoarei născute în 1990 la Beijing, și care a crescut, de la patru ani, în Statele Unite, C Pam Zhang, Cât aur ascund aceste coline, Nemira, 2021, versus cuvintele simbriașilor (pe urmele fiicelor adolescente, rămase orfane): „Puterea [șacali]lor e în bucățica asta de hârtie care le răpește viitorul înainte chiar ca ei să fi încercat să-l dezgroape. Să geamă dealurile de aur, și niciun strop n-o să fie al lor. Să-l țină în mâini și să-l înghită, și tot n-o să fie al lor. Legea spune că niciun om născut altundeva decât în acest ținut n-are dreptul la aur și la pământ”. Dacă nu-i vorba cumva de aurul din cuvinte, sau de valoarea în aur a cuvintelor – adevăratele personaje ale romanului, fie că sunt rostite în limba țării (alias, engleza americană), fie că vin de peste ocean (în chineză, presărate unde și unde, ca niște pepite aurifere).

E atât de multă acțiune în cele 330 de pagini ale romanului – cu atâtea povești personale inserate în text (ale părinților Ba și Ma, apoi ale fiicelor Lucy și Sam[antha]) – , încât a-l rezuma la câteva linii de subiect ar echivala cu a reduce un ditamai evantaiul la spițele care-i formează structura de rezistență; or, abia în pliurile materiei (epice) se conține „filmul” (western-ul, mai bine zis) narațiunii. În prima secvență, Lucy și Sam, de 12 și 11 ani, rămase singure cu tatăl mort (& mama plecată, cum vom afla mult mai târziu; pe moment însă, fetele o cred moartă – chit că nu-i cunosc mormântul –, odată cu copilul adus pe lume), pe care decid să-l îngroape într-un loc ce i-ar fi plăcut căutătorului de aur care a fost Ba al lor, drept care-i poartă trupul neînsuflețit pe dealurile aurifere vreo două luni de zile, abia la p. 67 coborându-l în pământ („Gaura e umplută, bătătorită, dar n-au putut să pună la loc tot pământul pe care l-au dat deoparte”). În următoarea secvență, cele două surori – delicata Lucy și băiețoasa Sam, mereu îmbrăcată în haine bărbătești și chiar purtând un morcov, apoi o piatră de formă alungită la piele, în lenjeria intimă – își iau viața pe cont propriu, prima într-un oraș cu nume de apă dulce, Sweetwater, și mezina hoinărind prin vest, unde va ajunge să lucreze pentru căutătorii de aur. La capătul a cinci ani, se regăsesc, mai exact Sam o caută pe Lucy, într-o a treia secvență, iar de-aici încolo – scapă cine poate, căci simbriașii căutătorilor de aur sunt pe urmele lor!

Răsturnarea din ultima mare secvență, în care fetele se văd ajunse în port și chiar în posesia a două bilete de îmbarcare pe vasul cu destinația China, patria strămoșilor lor – „Jumătate din ele deja pe navă, jumătate în locul cețos pe care îl vor numi acasă”, lăsând în urmă „povara aurului dispărut, a celor cinci ani pierduți, a doi dolari de argint, a mâinilor lui Ba, a cuvintelor lui Ma” – relansează practic narațiunea, și nu ei voi fi acela care să-i anticipeze deznodământul, suficient să citez o frază din penultimul alineat ce-mi amintește de Itaca lui Kavafis: „Și oare n-a fost ăsta adevăratul motiv al călătoriei, un motiv mai important decât sărăcia și disperarea, și lăcomia, și furia? Nu știau ei, adânc în oasele lor, că atâta vreme cât se mișcau și cât pământul se desfășura, că atâta vreme cât căutau vor fi mereu căutători și niciodată rătăciți?”

Vorba filosofului, „Cauți ceea ce găsești, devii ceea ce ești!”

14 noiembrie ‘22

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG